Ce a făcut Anatol Şalaru la Bucureşti /Foto
Ministrul Apărării Anatol Şalaru s-a întîlnit ieeri la Bucureşti, în cadrul vizitei oficiale în România, cu omologul său român, Mircea Duşa.
Miniștrii au discutat despre situaţia în ce privește securitatea regională, cooperarea bilaterală în domeniul apărării, dar şi cooperarea în cadrul iniţiativelor regionale şi organizaţiilor internaţionale, cu accent pe dimensiunile NATO şi UE.
Anatol Şalaru a declarat că în cadrul întrevederii cu Mircea Dușa s-a convenit să fie elaborat un plan de colaborare în domeniul apărării dintre cele două state pe o perioadă mai lungă. „Republica Moldova se află într-o zonă de incertitudini, într-o zonă ameninţată de pericolul din Est, de aceea avem nevoie de sprijinul României în reforma Armatei Naţionale, pentru întărirea capacităţilor de apărare”, a declarat Anatol Şalaru.
La rîndul său, ministrul român al Apărării a subliniat că România contribuie în mod activ la consolidarea cooperării NATO cu Republica Moldova, atât în cadrul oferit de Platforma pentru Interoperabilitate, cât şi în implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (Defence Capability Building/DCB).
Ministrul Duşa a salutat proiectul de a deschide la Chișinău Biroul NATO de Legătură, anunţănd că România va participa cu un expert în cadrul acestei structuri. Biroul va avea rolul de a acorda asistenţă autorităţilor militare din Republica Moldova în domeniul evaluării ameninţărilor strategice şi a riscurilor militare.
De asemenea, ministrul Duşa a declarat că România încurajează participarea Republicii Moldova în cadrul iniţiativelor regionale din sud-estul Europei, în scopul creşterii vizibilităţii şi conturării profilului Armatei Naţionale în plan regional.
Ministrul Apărării Anatol Şalaru efectuează în perioada 19-21 august o vizită oficială în România, la invitaţia omologului său, Mircea Duşa.
Mihaela Rotari