BEM, „distrusă” de persoane din anturajul lui Dodon și Greceanîi (doc)

BEM, „distrusă” de persoane din anturajul lui Dodon și Greceanîi (doc)

O serie de documente difuzate pe adresa redacției de cineva anonim, care pretinde că este un fost angajat al Băncii de Economii, arată că banca a fost pusă practic în situaţia de insolvabilitate încă la începutul anilor 2000, dar în special după ce socialista Zinaida Greceanîi a preluat Ministerul Finanţelor, iar Igor Dodon pe cel al economiei, iar banii au fost spălaţi de persoane din anturajul celor doi.

Astfel, în anul 2008 Fabrica de Vin din Cojușna, în consiliul de directori al căreia figura soțul prim-ministrului de atunci Zinaida Greceanîi -Alexei Greceanîi, a luat un credit de la BEM în valoare de 1,63 mln euro și încă 500 mii dolari. În 2010 fabrica își declara falimentul. În 2011 “Alsvit- print” SRL, al cărei fondator era o companie off-shore “Handows Trading”, cu proprietar-beneficiar tot același Alexei Greceanîi, răscumpăra bunul gajat al Fabricii Cojușna, luînd pentru asta un credit tot de la BEM, în valoare de 40 mln lei. Creditul nu a fost reîntors Băncii de Economii, care a rămas doar cu un gaj, care astăzi poate fi evaluat la maximum 5 milione de  lei. Paguba băncii în acest dosar de credit constituie 58 mln lei, se arată în scrisoarea respectivă.
În anul 2005 întreprinderea de stat “Servicii transport auto” I.S., aflată în subordinea Ministerului Transportului, ia un credit de la BEM în valoare de 3,5 mln euro, punînd în gaj Complexul Sportiv Feroviar, de pe str.Tăbăcăriei, Chișinau  și un gaj viitor – 22 de autocare fabricate în China. Creditul nu a fost rambursat, iar BEM a acționat debitorul în judecată pentru a transmite gajul. Instanța a respins cererea. Paguba BEM constituie 120 de milioane de lei.
Într-un alt caz din aceeaşi perioadă a guvernării Greceanîi-Dodon – 2004-2008 Întreprinderea de Stat “Aroma” S.A, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, ia credite de la BEM în sumă de 83 mln lei și 500 mii euro. Aroma a falimentat. Creditele nu au fost întoarse. Datoria pînă în ziua de azi față de BEM este de 100 de milioane de lei.
O pagubă de 150 de milioane de lei i-a provocat băncii şi compania “Moldresurse”, care a luat un credit în anul 2007, atunci când Greceanîi era deja prim-vicepremier în Guvern.
În perioada anilor 2006-2010, grupul de companii afiliate “Sanin” (uzina Aschim, întreprinderea mixta Sanin, SRL Sanin Plus și Sanin Ecopac) ia credit de la BEM în suma totală de 10 mln de dolari (la cursul valutar de atunci).
Acum grupul este în proces de insolvabilitate. Dar cel mai interesant este că despre proprietarul grupului, Bristecico Alexandru se spune că este un apropiat al mai multor membri ai Partidului Socialiştilor. În acest caz, BEM a suferit un prejudiciu de aproape 130 de milioane de lei.

Astfel, doar din aceste câteva cazuri prezentate observăm că în perioada tandemului Dodon-Greceanîi de la guvernare BEM a fost prejudiciată de cel puţin jumătate de miliard de lei, atunci fiind începută destabilizarea BEM.

Unele voci susţin că ceea ce s-a strecurat în presă nu este decât “vârful aisbergului”.

Greceanii

MoldResurSe

Sanin

Servicii Transport Auto


politics.md

Share