ANSA dă startul unei serii de instruiri pentru angajații săi
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) dă start unei serii de sesiuni de instruire pentru angajații subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor în domeniul perfecționării sistemului de examinare a petițiilor și modificărilor legislative recente privind remedierea unor încălcări care constituie contravenții, transmite OFICIAL.
La data de 29.07.2021 a avut loc prima sesiune de instruire cu angajații DTSA mun. Chișinău cu o durată de peste 3 ore unde au asistat peste 30 de angajați.
Directorul general adjunct ANSA, Oleg Lișcenco, a inițiat instruirea salutând colegii, îndemnându-i la o zi bună a cunoștinței și la o conlucrare eficientă în aplicarea corectă a prevederilor legale și să conștientizeze responsabilitatea ce îi revine fiecărui angajat în exercitarea onestă a atribuțiilor de serviciu.
În cadrul instruirii, Eduard Andrușca, șef adjunct al Direcției juridice ANSA, a abordat subiecte și informații care ii vor ajuta pe inspectorii ANSA să înțeleagă pașii efectuării controlului făcut la fața locului și modul de întocmire a planului de remediere, să cunoască standardele privind aplicabilitatea acestuia.
Aceste instruiri au fost organizate pentru a asigura o bună eficiență în aplicarea prevederilor legale ce reglementează activitatea inspectorilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Cristina Pendea