Andrei Galbur a ţinut un discurs la Forumul de nivel înalt al Statelor în Curs de Dezvoltare fără Litoral Maritim

Andrei Galbur a ţinut un discurs la Forumul de nivel înalt al Statelor în Curs de Dezvoltare fără Litoral Maritim

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a ţinut luni, 28 septembrie, un discurs la Forumul de nivel înalt al Statelor în Curs de Dezvoltare fără Litoral Maritim, organizat în marja segmentul Înalt din cadrul sesiunii a 70-a a Adunării Generale ONU.
Evenimentul a reunit demnitari de stat, reprezentanţi ai ţărilor donatoare şi funcţionari de nivel înalt ai organizaţiilor internaţionale, inclusiv Secretarul General ONU, Ban Ki-moon, care au discutat despre dificultăţile întâmpinate de statele în curs de dezvoltare fără litoral maritim în asigurarea dezvoltării durabile, precum şi despre posibilitatea de conectare a acestor ţări la oportunităţile globale în contextul adoptării noii agende de dezvoltare post-2015.
În discursul său, viceministrul Andrei Galbur a subliniat relevanţa parteneriatelor în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în scopul asigurării sustenabilităţii reformelor şi transformărilor pozitive în ţările fără litoral maritim în curs de dezvoltare.
Forumul s-a finalizat cu adoptarea Declaraţiei de la New York prin care statele în curs de dezvoltare fără litoral maritim au reconfirmat angajamentul de a accelera reformele, accentuând importanţa parteneriatelor şi a rolului ONU în realizarea agendei de dezvoltare a acestora.
Statele fără litoral maritim în curs de dezvoltare (LLDCs) reprezintă un grup de 32 de ţări africane, europene şi asiatice membre ONU, care întâmpină o serie de constrîngeri în realizarea comerţului extern şi obţinerea progresului economic, reieşind din lipsa accesului direct la mare, amplasarea la distanţe mari faţă de pieţele de desfacere, infrastructura slab dezvoltată şi alte bariere de ordin tarifar şi nontarifar. Pentru depăşirea acestor dificultăţi, în cadrul celei de-a doua Conferinţe ONU pentru statele LLDC organizată în noiembrie 2014, la Viena, a fost adoptat Programul de acţiuni de la Viena care stabileşte priorităţile de dezvoltare pentru ţările respective în domenii precum politicile de tranzit, dezvoltarea şi menţinerea infrastructurii, facilitarea comerţului şi integrare regională.
Maria Roşca
Share