Adresare publică către acţionarii BC „Moldova-Agroindbank” S.A.

Adresare publică către acţionarii BC „Moldova-Agroindbank” S.A.

COMUNICAT DE PRESĂ

GRUPUL DE CLIENȚI PĂGUBIȚI ÎN URMA SUSTRAGERII DE LA MOLDOVA-AGROINDBANK

ADRESARE PUBLICĂ CĂTRE ACȚIONARII BC ”MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A.

A trecut mai mult de jumătate de an de la furtul prin care noi, clienții băncii, am rămas fără banii noștri încredințați acestei ”bănci”.

Pe parcursul acestui timp, noi am văzut fața adevărată a MAIB. Dacă este de comparat declarațiile lor imediat după furt și cele pe care le fac în prezent, asemenea instituție nu poate fi calificată decît ca o instituție iresponsabilă. Din start, banca a cerut scuze de rigoare și a promis să restituie integral banii în termen cel mai scurt. Ei au separat clienții în două grupe, restituind pierderea integrală doar pentru clienții care au pierdut puțin. Pentru cei care au încredințat lor sume mai mari de bani, clienții au fost purtați pe drumuri de la ședință la ședință, pînă la momentul în care banca a închis ușile în fața clienților. În loc să despăgubească clienții, banca a ajuns pînă la a învinui clienții.

Din ceea ce noi am constatat rezultă că această bancă în realitate nu a urmărit să despăgubească clienții, ci să-și păstreze cumva imaginea. Fără a întoarce banii clienților păgubiți.

Noi constatăm că această bancă a avut mereu o atîrnare vicleană și total iresponsabilă față de clienții săi, atît pînă la furt, cît și după.

Anterior furtului, banca a fost informată oficial timp de mulți ani la rînd de către compania de pază despre lipsa condițiilor de păstrare a banilor clienților la filiala Buiucani: sisteme de securitate învechite și necorespunzătoare, lipsa înregistrării video în locurile sensibile, tezaur pentru casete de siguranță necorespunzător. Cu toate acestea, banca a indus în eroare clienții, garantând prin garanția publică: ”Moldova Agroindbank apreciază înalt încrederea Dvs. Astfel, dacă ați depus obiecte de valoare în safeul nostru, noi garantăm siguranța lor completă și integritatea absolută”. Mai mult decît atît, banca suplimentar în formă contractuală a asumat obligația că ”garantează că dispune de posibilitățile tehnice necesare executării prezentului Contract”. Mai mult decît atît, banca s-a obligat contractual ”să asigure integritatea Casetei pe parcursul Termenului de păstrare”. Banca a depus toate eforturile pentru a ademeni clienții să dea la păstrare, contra cost, bunurile sale la această bancăștiind cu certitudine că condițiile tehnice de păstrare sunt necorespunzătoare. Prin urmare, banca a pus sub risc clienții săi, în mod criminal.

După survenirea furtului, banca a arătat același comportament. A promis restituirea integrală a banilor clienților, după care a început o companie veritabilă de denigrare și intimidare a clienților săi.

Banca nu a restituit banii noștri. Reieșind din metoda prin care banca a indus în eroare clienții săi, precum și reieșind din atârnarea detestabilă și agresivă față de clienți după producerea furtului, noi am depus cerere de tragere la răspundere penală în privința persoanelor de răspundere din bancă. În anexă la prezentul comunicat este atașată scrisoarea băncii către clienți, în care banca deja pe deschis arată fața sa adevărată: denigrarea imaginii clienților, lipsa totală de responsabilitate, lipsa totală de educație elementară, amenințări. Iată fața adevărata a băncii Moldova-Agroindbank.

Noi vom continua protestul pînă la restituirea integrală a banilor noștri. Este imposibil să cedăm, pentru că am pierdut totul. Suferă familiile noastre, copiii noștri. Regretăm foarte tare că am avut încredere în această bancă. Acest caz nu este o coincidență nefastă de circumstanțe, care ar fi în afara voinței băncii. Dimpotrivă, este un caz despre care banca a fost oficial avertizată permanent, însă banca a ales să pună clienții sub risc. În acest temei, constatăm că această bancă este cu adevărat periculoasă, care înșală clienții.

Clienții băncii speră că în rîndul acționarilor există oameni onești și de bună credință care într-un final vor lua atitudine și vor recupera imaginea băncii și vor soluționa cazul.

Share