Accidentul aviatic al SMURD – examinat în cadrul unei ședințe comune moldo-română
Ședința comună a Comisiei permanente de investigare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și comisiei de investigare tehnică a accidentului aeronautic din 2 iunie 2016 cu implicarea elicopterului EC-135 SMURD, a Ministerului Afacerilor Interne al României, a avut loc astăzi, 6 iunie 2016.
Potrivit unui comunicat al MTID, ședința a avut loc drept urmare a dispoziției Primului Ministru al Republicii Moldova, Pavel Filip prin care s-a desemnat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în calitate de coordonator privind investigarea și constatarea circumstanțelor accidentului aviatic SMURD și prevenirea unor astfel de evenimente pe viitor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a continuat șirul de ședințe despre documentarea accidentului aeronautic SMURD, din 2 iunie 2016, soldat cu decesul echipajului de bord.
În cadrul discuțiilor, părțile au analizat toate datele și informațiile colectate până la acest moment de la locul accidentului de comisia permanentă de investigare a evenimentelor aeronautice ale Republicii Moldova.
La încheierea ședinței s-a stabilit schema de lucru privind transmiterea informațiilor detaliate, documentelor oficiale și înregistrările audio despre acest caz, pe care partea română le vor solicita la necesitate .
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor este într-o continuă legătură cu reprezentanții comisiei de investigare tehnică a accidentului aeronautic din 2 iunie 2016 cu implicarea elicopterului EC-135 SMURD,din România, pentru acordarea suportului necesar privind elaborarea raportului final al cauzelor ce au generat producerea accidentului aviatic SMURD.
Maria Roșca