Comisia economie, buget și finanțe caută 4 candidați la funcția de membri ai Consiliului de supraveghere a BNM

Comisia economie, buget și finanțe organizează concurs public pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei. Despre aceasta anunță serviciul de presă al Comisiei.

La concursul pentru funcția de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei pot candida persoanele care:

  • deţin cetăţenia Republicii Moldova;
  • au studii superioare de licență sau echivalente în domeniile economie, finanțe și bănci, juridic sau de audit;
  • au o experiență de muncă de cel puțin 10 ani în domeniul financiar, juridic sau de audit ori într-o funcție științifică sau academică în aceste domenii;
  • nu vor exercita activități ce ar putea genera conflicte de interese în procesul de realizare a funcției de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:

  • cerere de participare la concurs;
  • Curriculum Vitae;
  • copia buletinului de identitate (dovada cetăţeniei Republicii Moldova);
  • copiile diplomelor de studii şi a certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • copia carnetului de muncă și a altor acte doveditoare a vechimii în muncă;
  • cazierul judiciar (sau declarația pe proprie răspundere);
  • scrisoare de motivaţie (cel mult 2 pagini), scrisă în limba română, în care candidatul va prezenta propria viziune asupra activităţii Băncii Naționale a Moldovei;
  • declarația pe proprie răspundere a lipsei sau existenței conflictului de interese.

Candidații pot depune dosarele de înscriere la concurs până pe data de 27 iunie 2016, ora 17.00, pe adresa: municipiul Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 162 (sediul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare), etajul 9, biroul 909 sau la adresa de e-mail ceb@parlament.md.

Comisia economie, buget și finanțe va selecta 4 candidați la funcția de membri ai Consiliului de supraveghere a  Băncii Naționale a Moldovei, care, conform legislației, nu sunt salariaţi ai BNM.

Doina Secrieru

 

Share