19 500 de elevi vor susține examenele de bacalaureat în acest an
Membrii Comisiei Naţionale de Examene s-au întrunit în ședință ordinară, în cadrul căreia au discutat subiecte privind organizarea examenului de bacalaureat, sesiunea 2017. Participanții la ședință au aprobat mai multe documente, inclusiv privind Comisiile Republicane de Evaluare a lucrărilor de bacalaureat, au examinat demersurile candidaților care solicită nota 10 din oficiu la limba străină, susținerea probelor în sesiunea suplimentară sau condiții speciale pentru a participa la examenul de bacalaureat, potrivit unui comunicat de presă.
În deschiderea întrunirii, ministrul educaţiei Corina Fusu, preşedinte al Comisiei Naţionale de Examene, a menționat că la procesul de organizare și desfășurare a sesiunii de examene trebuie să participe persoane care dau dovadă de integritate. Evaluarea obiectivă a lucrărilor este esențială, susținerea examenului de bacalaureat reprezentând reflectarea reală a cunoștințelor pe care le deține elevul.
Directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare Anatol Topală a dat asigurări că pregătirile pentru sesiunea curentă a examenului de bacalaureat se desfășoară conform programului stabilit, prezentând informații privind Comisiile Republicane de Evaluare, operatorii și delegații Comisiei Naţionale de Examene care vor monitoriza în teritoriu procesul de organizare şi desfăşurare a bacalaureatului.
Referindu-se la prevenirea cazurilor de fraudare a examenului, şefa Secţie juridice a Ministerului Educației Rodica Josanu a informat care au fost acțiunile întreprinse de autorități în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor care au încălcat cadrul normativ în vigoare.
În cadrul ședinței au fost examinate și demersurile candidaților care solicită susținerea probelor în sesiunea suplimentară sau condiții speciale pentru a participa la examenul de bacalaureat. De asemenea, a fost examinată lista candidaților care au solicitat nota 10 din oficiu la proba de examen la limba străină în baza certificatelor cu recunoaştere internaţională.
La sesiunea 2017 a examenului de bacalaureat, ce se va desfășura în perioada 2-20 iunie, sunt admiși circa 19 500 de candidați. Probele vor avea loc în 93 de centre de bacalaureat. Față de anul trecut, Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat nu a fost modificată.
Mihaela Rotari