10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră

10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră

În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:

– 10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
– 3 persoane au încălcat regimul punctelor de trecere;
– 4 cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– un cetățean al Republicii Moldova a fost deportat din Uniunea Europeană, iar un altul din Federația Rusă.

Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane şi mijloace de transport a fost unul echilibrat, informează serviciul de presă al PF.

Mihaela Rotari

 

Share