Președintele Maia Sandu a înmânat Drapelul Republicii Moldova sportivilor moldoveni care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Președintele Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu membrii delegației Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Șefa statului le-a urat celor 18 sportivi calificați până astăzi la Jocurile Olimpice succes în competiția care-i așteaptă. De asemenea, Președintele a înmânat sportivilor noștri Drapelul Republicii Moldova, pe care să-l poarte cu demnitate în această misiune.
„Jocurile Olimpice sunt despre prietenie și pace, dar și despre foarte multă muncă, prin care visul de a concura sub flamura olimpică devine realitate. În cei 30 de ani de independență, țara noastră a cunoscut nu o dată sentimentul de mândrie, datorită victoriilor obținute de sportivii moldoveni. Am toată încrederea că ne vor bucura și de această dată, făcând tot ce le stă în puteri pentru a atinge performanța râvnită. Noi, de la mii de kilometri distanță, le vom fi alături. Îi vom încuraja să lupte și îi vom aștepta să revină victorioși acasă, cu noi experiențe profesionale și noi realizări”, a declarat Sandu.
Cea de-a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în perioada 23 iulie – 8 august. La competițiile din acest an, țara noastră a obținut, deocamdată, calificări la șase probe de sport. Până acum, Republica Moldova a participat la șapte ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară.
Doina Secrieru