O nouă ediție a programului „Sub cușma lui Guguță” a fost lansată la Parlament

O nouă ediție a programului „Sub cușma lui Guguță” a fost lansată la Parlament

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit sesiunea națională de lansare a celei de-a IX-a ediții a programului „Sub cușma lui Guguță”, eveniment organizat cu prilejul Zilei internaționale a democrației. La eveniment au participat tineri din diferite regiuni ale țării, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, ai consiliilor elevilor, universităților și structurilor de autoguvernare studențească, precum și reprezentanți ai autorităților publice și ai organizațiilor societății civile.

Programul „Sub cușma lui Guguță” este implementat de Asociația de Jocuri Intelectuale din Moldova „IQ Games” și include trei componente: Campionatul Național de jocuri intelectuale pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, Campionatul Studențesc și Campionatul Republican Incluziv de jocuri intelectuale.

Ediția din acest an încurajează implicarea tinerilor în organizarea și promovarea activităților. Astfel, consiliile elevilor vor contribui la organizarea etapelor școlare și la promovarea programului la nivel local, iar reprezentanții autoguvernării studențești vor participa la desfășurarea componentei universitare.

Prin activitățile desfășurate, programul contribuie la dezvoltarea gândirii critice și strategice, a abilităților de comunicare și de lucru în echipă, promovează incluziunea și încurajează participarea activă a tinerilor în comunitate.

În perioada septembrie–decembrie, în instituțiile de învățământ și universitățile din țară vor fi organizate etapele de calificare, raionale și regionale, precum și activități de instruire și mentorat. Programul se va încheia cu finale naționale pentru cele trei componente.

Desfășurarea evenimentului în sala de ședințe plenare a Parlamentului le-a oferit tinerilor posibilitatea de a cunoaște mai îndeaproape activitatea legislativului și procesele democratice. În cadrul evenimentului, deputatele Angela Cutasevici, Ludmila Adamciuc și Tatiana Rotari au vorbit despre importanța educației non-formale în dezvoltarea tinerilor, formarea gândirii critice și promovarea incluziunii, precum și despre necesitatea participării tinerilor la viața societății.

Totodată, participanții au aflat mai multe despre proiectul „Lege pentru TINE(ri)”, inițiat și organizat de Parlament. Activitatea îi familiarizează pe tineri cu modul de funcționare a Parlamentului și cu procesul legislativ, oferindu-le posibilitatea de a parcurge, într-un format interactiv, principalele etape de elaborare a unui proiect de lege și de a participa la simularea unei ședințe plenare.

Pe parcursul lunii septembrie, Parlamentul organizează o serie de activități dedicate Zilei internaționale a democrației, menite să promoveze valorile democratice și să încurajeze participarea cetățenilor, în special a tinerilor, la viața publică și la procesele decizionale.

Share