Peste 25 mii de orheieni și oaspeți ai Orheiului au sărbătorit Ziua orașului pe melodiile Modern Talking
Peste 25 mii de orheieni și oameni din toate colțurile Republicii Moldova s-au adunat în Piața Vasile Lupu, Orhei, acolo unde au fost marcați 463 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Cu această ocazie, Primăria Orhei a pregătit un program amplu, care s-a încheiat seara târziu cu un concert susținut de Trupa Zdob și Zdub și legendara Trupă germană Modern Talking.
De dimineață, localnicii au participat la liturghia oficiată de un sobor de preoți și episcopul de Orhei, Parohul Siluan, la biserica Sf. Dumitru. Ei au aprins o lumânare și s-au rugat pentru ca schimbările începute la Orhei să continue în același tempou.
După slujbă, reprezentanții Primăriei Orhei, însoțiți de un sobor de preoți și localnici au mărșăluit în paradă artistică pe ritmurile toboșarilor până la Monumentul Vasile Lupu, unde au depus flori.
După depunerea de flori la Monumentul Vasile Lupu, Primarul de Orhei, Ilan ȘOR a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia celor 463 de ani ai Orheiului:
„Orheiul ocupă un loc special în viața mea și în inima mea. Simt pentru Orhei o dragoste sinceră. Simt pentru Orhei o profundă mândrie. Sunt recunoscător Orheiului pentru faptul că m-a învățat să-mi asum responsabilitate pentru fiecare cuvânt, fiecare acțiune, fiecare promisiune. Muncind aici, m-am convins pe deplin de un lucru: așteptările oamenilor nu pot fi înșelate. Îi mulțumesc Orheiului pentru faptul că m-a răsplătit cu încrederea oamenilor care locuiesc aici și susțin activitatea noastră. Îi mulțumesc Orheiului pentru că mi-a oferit un bilet spre viața politică. La mulți ani, Orhei! La mulți ani, scumpi locuitori ai orașului! Pace, bunăstare și prosperitate!”
Ca de fiecare an, Centrul Orheiului a fost decorat cu elemente tradiționale, cu un covor imens de toamnă, iar mai nou, anul acesta Primăria a instalat peste 50 de corpuri de iluminat ornamentate, care seara cu luminile reflectoare au înfrumusețat Piața Vasile Lupu.
Mai mult, în Piața Vasile Lupu, a fost amenajat un târg de bucate culinare și expoziții ale meșterilor populari.
Nici copii nu s-au plictisit în această zi, special pentru ei a fost amenajat un parc de distracții cu trambuline, tobogane, carusel, master-clasuri și ateliere de creație gratuite.
Spre amiază în piață a fost resimțit gustul și aroma copilăriei, toți locuitorii orașului și oaspeții veniți la sărbătoare au fost serviți gratuit cu Turte Dulci, decorate cu simbolica orașului Orhei. În total au fost oferite peste 10 mii de Turte Dulci.
Începând cu ora 15:00, orheienii, au participat în premieră la o tombolă unde au fost puse în joc 200 de premii valoroase: 2 motociclete, 25 de telefoane, 25 de planșete, 50 televizoare, 50 de aspiratoare și 50 de cuptoare cu microunde.
Iar premiul mare, un automobil de marca Volksfagen Polo, a fost câștigat de orheianca Știrbu Zinaida, în vârstă de 60 de ani, care muncește la o întreprindere din Orhei, în calitate de depozitar.
Pe scena din Piața Vasile Lupu au urcat ansamblurile folclorice și interpreți autohtoni ca Iuliana Beregoi, trupa Dulce Band, Dara, Dianna Rotaru, Formația DoreDos, Ionel Istrati și Trupa Zdob și Zdub.
Supriza serii a fost legendara trupă Modern Talking. Piața Vasile Lupu a devenit arhiplină. Aici au venit oameni din toate regiunile Republicii Moldova, care au dansat sub ritmurile pieselor îndrăgite din anii ’80.
Sărbătoarea a culminat cu show spectaculos de focuri de artificii!
Mihaela Rotari