Naționala feminină la rugby a revenit în Campionatul European
Naționala feminină de rugby 7 a Republicii Moldova a revenit în Divizia Trophy a Campionatului European, de unde a retrogradat anul trecut.
🇲🇩 „Tricolorele” și-au asigurat prezența în eșalonul superior al Campionatului European, după ce au câștigat Divizia Conference, turneu găzduit de orașul Belgrad, Serbia.
După ce a ocupat primul loc în grupa A, unde au mai ajuns Lituania, Malta și Estonia, selecționata antrenată de Ion Cebotari a învins în semifinale Croația, cu scorul de 36-0, iar în finală a trecut de Slovacia, cu scorul de 24-10.
Căpitanul selecționatei Republicii Moldova, Nicoleta Meşina a fost aleasǎ cea mai bunǎ jucǎtoare a turneului.