Gala Studenților Originari din RM ”Excelență academică pentru Moldova” și-a desemnat finaliștii

Gala Studenților Originari din RM ”Excelență academică pentru Moldova” și-a desemnat finaliștii

25 de studenți moldoveni din străinătate au fost premiați la Gala Studenților Originari din Republica Moldova (GSORM), ediția a III-a, pentru rezultate academice și extra-curriculare remarcabile obținute pe parcursul anului 2015. De asemenea, alți trei tineri reveniți în țară au primit premii pentru istoriile lor motivaționale și impactul pe care au reușit să-l creeze prin activitatea lor în Republica Moldova. La eveniment au participat studenți și familiile lor, reprezentanți ai conducerii țării, ai organizațiilor internaționale, sectorului privat, mediului academic, societății civile.

La eveniment au fost decernate zece premii la categoria Licență, zece premii la categoria Masterat, patru la Doctorat, trei în cadrul secțiunii ”Reveniri care inspiră”, precum și premiul mare. Tinerii au primit trofee și diplome din partea Guvernului Republicii Moldova.

Câștigătorii au fost desemnați în urma concursului de dosare ”Excelență Academică pentru Moldova”, organizat în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2015, la care au participat tineri care își fac studiile în anul academic 2015-2016 la universitățile din străinătate, inclusiv cei care au absolvit o astfel de instituție în anul 2015, ciclurile Licență, Masterat și Doctorat. Dosarele participanților au fost evaluate în baza a patru criterii: excelență academică; activitățile extra-curriculare; legătura cu Republica Moldova; creativitate și inovație.

Din componența juriului ediției a III-a a GSORM au făcut parte: Sergiu MUSTEAȚĂ, președintele juriului, decan al Facultății de Istorie și Geografie , UPSC ”Ion Creangă”; Viorelia MOLDOVAN-BĂTRÂNAC, vicerector Studii, ULIM; Ala COTELNIC, prim-prorector, ASEM; Emil CEBAN, prorector, USMF ”Nicolae Testemițanu”; Sergiu BĂIEȘU, decan al Facultății de Drept, USM; Alexandru SOLCAN, decan al Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, USM și Sergiu PORCESCU, focal-point al Centrului Comun de Cercetare al UE (JRC).

La concurs au participat 104 studenți și absolvenți din 23 de țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Elveția, Estonia, Federația Rusă, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, SUA, Suedia, Ungaria.

Gala Studenților Originari din Republica Moldova, ediția a III-a, a fost organizată de Biroul pentru Relații cu Diaspora al Cancelariei de Stat și Asociația studenților moldoveni din Franța ”Jeunes Moldave”, cu susținerea IASCI/ NEXUS Moldova (proiect finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare) și a Centrului pentru Migrație Internațională/ Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (CIM/ GIZ).

Scopul programului Gala Studenților Originari din Republica Moldova este de a face cunoscute în țară rezultatele academice excepționale ale studenților și absolvenților moldoveni din străinătate, de a-i identifica, recunoaște și promova. Până în prezent, la cele trei ediții ale concursului au participat peste 450 de tineri.

Doina Secrieru

Share