Donaţie de 800 de mii de euro din partea Guvernului român. Detalii!

Donaţie de 800 de mii de euro din partea Guvernului român. Detalii!

Guvernul României oferă 800 de mii de euro pentru construirea unui nou sediu al teatrului de la Cahul

Memorandul privind finanţarea construirii unui nou sediu al Teatrului Republican Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” a fost semnat astăzi, la Cahul, în prezența Prim-miniștrilor Republicii Moldova și României, Iurie Leancă și Victor Ponta.

După semnare, oficialii au pus piatra de temelie a acestei instituții culturale. „Sunt mai puțin de trei luni de când am avut prilejul să descopăr Teatrul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” și echipa sa de profesioniști. Am plecat atunci acasă profund impresionat de talentul și dedicația dumneavoastră, dar și determinat să mă implic în soluționarea celei mai importante probleme pe care mi-ați semnalat-o – nevoia unui sediu care să corespundă rigorilor minime pentru activitatea unui teatru”, a spus Iurie Leancă.

Iurie Leancă a mulțumit statului român pentru acest gest, prin care, potrivit lui, se pune umărul la dezvoltarea spirituală a societăţii moldovenești şi la consolidarea drumului european al Moldovei. „Căci integrarea europeană este o acţiune pe multiple dimensiuni, inclusiv pe cea culturală – şi evenimentul de astăzi dovedeşte cu prisosinţă acest fapt”, a concluzionat Premierul moldovean.

În context, Prim-ministrul României, Victor Ponta, a subliniat că statul român va oferi în continuare sprijin Republicii Moldova  „Sunteți tratați în toată Europa ca prieteni, ca persoane lângă care vrem să fim alături”.

Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” are 42 de angajați, dintre care 17 actori. Instituția a fost fondată în anul 1987 și, până în prezent, a montat peste 100 de spectacole. Acum spectacolele sunt jucate într-o clădire veche, adaptată la o sală de teatru.

cahul2cahul3

Maria Roşca

 

Share