Decizia șefilor de Frontieră din Moldova și România: Control comun la în punctul de trecere Cahul-Oancea

Decizia șefilor de Frontieră din Moldova și România: Control comun la în punctul de trecere Cahul-Oancea

Șeful interimar al Poliției de Frontieră, Ianuș Erhan s-a întâlnit astăzi, 29 iunie 2016, cu omologul său român, Liviu Marius Galoș, șeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române. În cadrul discuțiilor s-a subliniat interesul reciproc pentru aprofundarea relației bilaterale, cu accent pe oportunitățile cooperării la nivel central și teritorial, dar și s-a evaluat situația operativă la frontiera moldo-română.

Părțile și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate şi asistenţă mutuală în controlul frontierei comune, fiind stabilite direcții de perfecționare a cooperării, precum continuarea activităților de combatere a corupției în rândul personalului propriu, dezvoltarea cooperării în domeniul chinologic, efectuarea schimbului de informații în contextul EUROSUR, atragerea fondurilor europene prin implicarea activă a ambelor părți și fortificarea conlucrării cu statele vecine.

Totodată, reprezentanții celor două entități au abordat subiectele privind prevenirea și combaterea infracţionalităţii transfrontaliere. În concluzii s-a precizat că principalele ameninţări la frontiera comună rămân migraţia ilegală, contrabanda cu ţigări și traficul cu mijloace de transport furate, care datorită acțiunilor coordonate, s-a reușit soluționarea, în mod eficient, a problemelor ce țin de asigurarea stării de normalitate la hotar.

Un alt punct de discuție între șefii Polițiilor de Frontieră moldo-române a constituit necesitatea și posibilitatea implementării controlului comun în punctul de trecere Cahul-Oancea. În acest sens, delegația română a subliniat faptul că consultările la nivel național sunt în derulare, discuțiile fiind ample, mai mult, realizarea controlului în comun la trecerea frontierei implică existența unei decizii ce va fi luată la nivel înalt, care excede competențelor Poliției de Frontieră. De asemenea, s-a accentuat că în prezent lucrul în comun la frontieră este în stadiu avansat, ținând cont de implementarea cu succes a patrulării coordonate pe râul Prut și cooperării în cadrul Centrului Comun de Contact Galați.

Ianuș Erhan a adus mulţumiri colegilor din România pentru experienţa și suportul oferit în cadrul proiectelor bilaterale de asistență, implementate în ultimii ani, contând în continuare de sprijin în efortul Poliției de Frontieră la gestionarea corectă și eficientă la frontieră.

La rândul său, domnul Liviu Marius GALOȘ a comunicat despre intenția instituției de frontieră române de a propune Comisiei Europene proiecte eligibile din domeniul supravegherii frontierei și întăririi cooperării cu statele vecine, proiecte ce pot fi finanțate din fonduri europene.

Maria Roșca

Share