Ce trebuie să cunoști dacă mergi la meciul de fotbal Moldova-Franța

Ce trebuie să cunoști dacă mergi la meciul de fotbal Moldova-Franța

Federaţia Moldovenească de Fotbal (FMF) a comunicat mai multe detalii cu privire la primul meci al selecționatei Moldovei din preliminariile EURO 2020 – cu campioana mondială Franța, informează OFICIAL.

Astfel, porțiunea de drum a bd. Dacia (de la str. Burebista până la str. Cuza Vodă, din direcția Aeroport – Centru) va fi zonă pietonală, unde vor fi amplasate porțile de acces și se va efectua verificarea persoanelor de către forțele de ordine (stewarzi, agenți de pază particulară, voluntari).

În același timp, autoritățile recomandă și îndeamnă suporterii să folosească transportul public. Vor fi puse în circulație mai multe unități de transport în direcția stadionului, până la meci si după. Începând cu ora 19.00, transportul public va fi redirecționat, iar restul transportului va fi dirijat de poliție.

Accesul la stadion va fi permis de la ora 19:45, doar în baza biletului, abonamentului sau a invitației și a unui act de identitate în original, în care este prezent codul personal (imagini de pe telefon sau copiile documentelor nu vor fi luate în considerație)

De asemenea, FMF solicită de a veni la stadion cu 2 ore înainte de începutul partidei, precum și verificarea ca în bilet, abonament sau invitație să fie indicate ultimele 6 cifre din Codul Personal.

Totodată, în conformitate cu cerințele FMF, UEFA, FIFA, posesorul biletului este obligat să respecte normele de conduită pe stadion. Pentru siguranța spectatorilor, forțele de ordine vor executa control corporal (verificarea) la intrarea pe stadion.

Se interzice intrarea pe stadion cu: arme; obiecte de înjunghiere, tăiere sau contondente; droguri; produse pirotehnice; substanțe lacrimogene; sticle; băuturi alcoolice.

– Se interzice arborarea de însemne, bannere, steaguri și panouri cu caracter xenofob sau rasist, precum și orice scandări în acest sens.

– Se interzice accesul la stadion în stare de ebrietate.

Mihaela Rotari 

Share