Vladimir Bolea va înainta o interpelare către mai multe instituții. E vorba de o construcție din capitală!

Vladimir Bolea va înainta o interpelare către mai multe instituții. E vorba de o construcție din capitală!

Deputatul ales din partea Blocului ACUM pe circumscripția nr. 27 la alegerile parlamentare, Vladimir Bolea, a făcut o interpelare către organele legii pentru a elucida partea juridică a construcției demarate la adresa Alba-Iulia 23/6 din Capitală, transmite OFICIAL.

Potrivit deputatului, interpelarea a fost făcută în baza petițiilor adresate de locuitorii din imediata apropiere a construcției în adresa Parlamentului.

„Vorbim de o lipsă de activitate din partea APL. Responsabili de aceste fărădelegi sunt Consiliul Municipal și administrația Primăriei. Dacă vorbeam în campanie că aceste construcții ilegale au fost stopate, acum vedem că ele „înfloresc””, a menționat Vladimir Bolea.

Deputatul a spus că interpelarea va fi trimisă către Procuratura Generală, Curtea de Conturi, Cancelaria de Stat, Ministerul Finanțelor, Agenția Supraveghere Tehnică, Consiliul Concurenței și Agenția Sănătate Publică.

„În temeiul art. 22, al. 4, solicit, în limita competențelor, examinarea legalității actelor pentru acest teren. Potrivit petițiilor din partea cetățenilor, au fost admise o serie de abateri: înstrăinare ilegală a punctului de termoficare, schimbarea ilegală a destinației terenului și construcției, atribuirea ilegală a terenului aferent, lipsa licitației etc.”, a mai spus Vladimir Bolea.

Doina Secrieru

Share