Andres Iniesta este noul căpitan de la Vissel Kobe
Andres Iniesta a preluat banderola de căpitan al echipei japoneze de fotbal Vissel Kobe, la o săptămână după ce germanul Lukas Podolski a renunţat la ea. Cei de la Kobe au rămas și fără antrenor, iar în pole-position pentru a prelua banca tehnică, ocupată acum de Takayuki Yoshida, se află Andre Villas-Boas.
Clubul din J-League a anunţat pe Twitter că banderola de căpitan a fost preluată de campionul mondial şi european Andres Iniesta, în timp ce vice-căpitani au fost numiţi Daigo Nishi şi Hotaru Yamaguchi.
Deşi numără câteva vedete de clasă, precum Podolski, Iniesta şi David Villa, clubul din Kobe ocupă locul 11 în clasament, după ce a pierdut trei din ultimele patru meciuri. Săptămâna trecută, antrenorul Juan Manuel Lillo a plecat şi postul a fost preluat de Takayuki Yoshida, la al doilea său mandat la Vissel.
Mihaela Rotari