Agenţii economici vor beneficia gratuit de serviciile electronice fiscale

Agenţii economici vor beneficia gratuit de serviciile electronice fiscale

Practicile bune de comunicare a Serviciului Fiscal de Stat cu contribuabilii prin intermediul serviciilor electronice fiscale, au pus bazele iniţiativei de conectare gratuită la aceste servicii a agenţilor economici, inclusiv a neplătitorilor de TVA. Acţiunile respective au la bază Hotărârea Guvernului nr.164 din 05.03.2014, prin care s-a dispus implementarea generalizată a sistemului de declarare fiscală prin utilizarea tehnologiilor informaţionale (e-declaraţii), încât cel puțin 60% din declaraţiile fiscale să fie depuse prin internet.

Reieşind din cele expuse, neplătitorii de TVA, vor beneficia de acces la toate serviciile fiscale electronice, ca metodă alternativă la mecanismul clasic de interacţiune şi raportare fiscală – pe suport de hârtie, nefiind însă obligatorie.

Astfel, începând cu data de 20.10.2014 a fost iniţiată procedura de programare preventivă a doritorilor pentru conectare la serviciul enunţat, care poate fi efectuată apelând numărul de telefon (022) 822-222. Respectiv, agentul economic, în persoana directorului şi a contabilului-şef, la data şi ora comunicată de operator se va prezenta la unul dintre Centrele de Conectare Regională stabilite de Î.S.

„Fiscservinform”, după cum urmează: CCR pe mun. Chişinău- mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 162, et. 2, oficiul 220 (în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare); CCR pe mun. Bălţi- mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, nr. 128 (în incinta IFS teritorial pe mun. Bălţi); CCR pe mun. Comrat- mun. Comrat, str. Comsomolului, nr. 20 (în incinta IFS teritorial pe mun. Comrat).
Adiţional, Vă informăm că procedura de abonare va fi lansată din 03.11.2014. În acest mod, pentru a beneficia de acces la serviciile fiscale electronice este necesar de a prezenta în momentul conectării un set de documente.

Ulterior procedurii de conectare, fiecare agent economic va primi gratuit 2 (două) semnături electronice de autentificare și posibilitatea de utilizare nelimitată a serviciilor electronice fiscale.

Reamintim că aceste servicii au fost implementat în anul 2009 cu scopul de a facilita interacţiunea persoanelor fizice şi juridice cu Serviciul Fiscal de Stat pe aspecte ce ţin de raportare fiscală.

Pentru utilizarea serviciilor enunţat, contribuabilul are nevoie de un calculator cu conexiune la internet şi un instrument de autentificare (semnătură electronică, digitală sau mobilă). Serviciile electronice fiscale sunt disponibile 24/24, oferind posibilitatea expedierii documentelor fiscale de oriunde. Adiţional, utilizarea acestor servicii presupune performanţă, comoditate, economie de timp şi resurse, precum şi certitudinea onorării la timp a obligaţiunilor fiscale.

Maria Roșca

Share