A devenit cunoscut numele viitorului Prim-ministru al RM!

A devenit cunoscut numele viitorului Prim-ministru al RM!

Reprezentanţii a patru partide parlamentare au ajuns la un consens asupra candidaturii viitorului prim-ministru, însă, pentru ca presa să nu-şi dea seama cine este acesta, în discuţii politicienii respectivi au decis să folosească o poreclă care reprezintă o combinaţie din primele litere din prenumele şi numele viitorului premier. Mai mult ca atît, politicienii care vor vota viitorul Guvern au dat acceptul ca şi în cazul lor să fie folosite porecle după exemplul viitorului Premier. Respectînd decizia politicienilor de a fi numiţi doar pe porecle în această perioadă de maximă responsabilitate pentru ţară, www.crocodil.md va reda mai jos esenţa discuţiilor reporterilor noştri cu diverşi politicieni, folosind anume aceste porecle.

„Numele viitorului premier este IuLea. Ziceţi şi voi că nu e genial ceea ce am inventat noi: viitorul premier e bărbat (cel puţin în acte), dar cei care ne ascultă telefoanele cred că vorbim de o femeie. Noi chiar ne amuzăm pe seama asta şi spunem uneori: „Iulecika noastră va face treabă bună la Guvern!”, ne-a declarat MaLu, lider de partid politic.

O poziţie asemănătoare a formulat şi MiG, alt lider de partid. „Eu am folosit de cîteva ori numele Iulecika şi socialiştii s-au prins. Liderul lor a declarat pentru un portal de ştiri că ştie sigur că viitorul Premier va fi femeie. Vedeţi cum i-am tras pe sfoară?!”, ne-a declarat, radiind de fericire, MiG.

ReşAr, un politician pe care mulţi îl văd lider de partid într-un viitor nu tare îndepărtat, ne-a spus că pentru el şi colegii săi, IuLea nu este cea mai potrivită candidatură, dar, deoarece nu prea au alternativă, o vor vota.

Am încercat să luăm legătura şi cu IuLea, dar ne-a răspuns paza sa de corp, care ne-a spus că IuLea nu poate vorbi, deoarece e la un salon de frumuseţe. „Deseară, va avea loc o nouă rundă de negocieri privind crearea coaliţiei de guvernare şi, pentru a fi sigură că obţine voturi suficiente pentru a ajunge în fruntea Guvernului, IuLea trebuie să se facă frumoasă, să-şi aranjeze părul, să-şi facă buzele, să-şi vopsească unghiile etc. Ştiţi şi voi cum e cu femeile astea: sînt gata de orice numai pentru a obţine ce-şi doresc”, ne-a mai spus paza de corp.

www.crocodil.md

Share