O nouă diminuare a prețurilor cu amănuntul la benzină și motorină
Paisprezece companii petroliere, cinci dintre care sunt importatoare de carburanţi, au notificat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre diminuarea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei în mediu cu 25 bani/litrul și, respectiv, cu 30 bani/litrul, faţă de preţul mediu aplicat la data când a avut loc ultima modificare a acestor preţuri în anul curent. O parte din companii au micşorat preţurile ieri şi azi (4 şi 5 noiembrie), iar altă parte urmează să reducă prețurile în perioada 6 – 8 noiembrie 2015.
Astfel, preţul mediu de comercializare a benzinei a scăzut de la 17,88 lei per litru la 17,63 lei, iar prețul mediu al motorinei – de la 15,85 lei per litru la 15,56 lei per litru.
Calculele prezentate de companiile petroliere respective arată că reducerea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei a fost determinată de diminuarea prețurilor de achiziţie a acestor tipuri de carburanți.
Anul curent, ultima dată preţurile cu amănuntul la benzină au scăzut în luna octombrie, iar preţurile la motorină – în luna august.
În prezent, pe piaţa produselor petroliere activează 86 de agenţi economici care deţin licenţe de activitate pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei. Aceste produse se comercializează la 624 staţii de alimentare din ţară.
Mihaela Rotari