Votat în prima lectură de Parlament: hărțuirea și victimizarea vor fi pedepsite contravențional
Deputații au votat, în prima lectură, modificări legislative, care au scopul de a îmbunătăți mecanismele de protecție împotriva discriminării.
PROIECTUL de lege a fost elaborat în contextul Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și are scopul de a înlătura deficiențele cadrului normativ în acest domeniu.
Scopul aceste inițiative legislative este de a îmbunătăți mecanismele de protecție împotriva discriminării. Autorii documentului propun extinderea criteriilor de nediscriminare, îmbunătățirea colectării de date în materia egalității, monitorizarea, evaluarea și raportarea anuală a rezultatelor și consolidarea cadrului instituțional. Totodată, Codul contravențional ar putea fi completat cu noțiunile de „hărțuire” și „victimizare”. Astfel, va fi sancționat orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil, sau ofensator, având drept scop sau efect lezarea demnității unei persoane. De menționat că hărțuirea de conotație sexuală rămâne a fi sancționată de Codul penal.
O altă prevedere a proiectului este completarea Legii cu privire la asigurarea egalității cu un șir de criterii discriminatorii, inclusiv cele referitoare la originea socială, națională, statut social, stare de sănătate, opinii politice sau orice alte opinii. Includerea acestor criterii derivă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Proiectul de lege a fost susținut cu votul a 52 de deputați.