Volumul consumului de gaze naturale în luna mai a fost de 25,4 mln. metri cubi
Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit 25,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 7,68% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna aprilie 2024 acest indicator a scăzut cu 4 milioane de metri cubi, sau cu 13,6%.
Consumatorii casnici, pînă la data de 31 mai 2024, au achitat 97,5% din sumele facturate în anul 2024, ceea ce este cu 0,9 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,8%, ceea ce este cu 3 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, ceea ce este cu 6,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 481 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 3,6 milioane lei. Totodată, față de 287 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale furnizate la data de 31 mai 2024 se ridică la 98,5%, și constituie 5,723 miliarde lei, sau cu 30% mai puțin în comparație cu aceeași perioada anului trecut, fapt explicabil prin diminuarea pronunțată a tarifelor în perioada respectivă.