Vectorii de dezvoltare a sectorului de producere a laptelui discutați cu reprezentanții sectorului
Activitatea producătorilor de lapte, vectorii de dezvoltare și mecanismele de subvenționare a sectorului au fost discutate, în cadrul Consiliului consultativ pe filiera bovine.
Reprezentanții sectorului au declarat că întâmpină dificultăți la procurarea resurselor energetice, furajelor și la negocierea prețului între furnizorii și procesatorii de lapte.
Ministrul Vladimir Bolea a menționat că se elaborează Regulamentul de subvenționare și în anul curent vor fi în continuare susținuți crescătorii de bovine: „Noul mecanism va prevedea oferirea subvențiilor per kilogramul de lapte livrat în baza facturilor și per cap de junincă până la prima fătare. Cunoaștem provocările cu care se confruntă sectorul zootehnic, generate de seceta din anul 2022 și creșterea prețurilor la input-uri și utilități. Din acest motiv, un sprijin financiar suplimentar va fi oferit de Banca Mondială, prin care, 25 de milioane de Dolari SUA vor fi investiți în sectorul zootehnic, în scopul sporirii eficienței și competitivității fermelor.”
La fel, oficialul a menționat că în anul curent vor fi plafonate activitățile gospodăriilor țărănești, după modelul aplicat exploatațiilor non-profesionale, precum și va fi modificat sistemul de impozitare a acestora.
„Activitățile economice trebuie legalizate, iar noi avem scopul de a facilita acest proces prin îmbunătățirea și ajustarea politicilor”, a comunicat ministrul.