Poliția, despre decesul unui tânăr într-un apartament din Capitală: Este examinată versiunea de suicid

Poliția, despre decesul unui tânăr într-un apartament din Capitală: Este examinată versiunea de suicid

Cu referire la cazul în care un tânăr a fost găsit decedat la data de 22 ianuarie, într-un apartament din centrul capitalei, Poliția precizează faptul că la moment este examinată versiunea de suicid, informează OFICIAL.

În cadrul cercetării la fața locului s-a constatat că ambele uși erau încuiate pe interior, cu cheia în yală, geamurile la fel fiind închise, colegii de la IGSU deblocând ușile în prezența tatălui victimei.

Medicul legist, examinând la fața locului cadavrul, nu a depistat urme de moarte violentă, urmând a fi expediată ulterior expertiza medico- legală.

Experții din cadrul CTCEJ au efectuat toate măsurile ce se impun în vederea ridicării și acumulării tuturor probelor pe cazul dat. Aceștia au stabilit că bărbatul locuia de unul singur, urme de pătrundere sau de acces în locuință nu au fost depistate și nici amprente străine.

Oamenii legii au audiat și medicul curant al bărbatului care a confirmat starea de depresie din ultima vreme a acestuia.

Share