Vameș – reținut, după ce ar fi facilitat intrarea în Moldova a unor mărfuri din Odesa de 1,3 mln. lei fără a fi declarate

Vameș – reținut, după ce ar fi facilitat intrarea în Moldova a unor mărfuri din Odesa de 1,3 mln. lei fără a fi declarate

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, anunță reținerea unui inspector vamal și complicele acestuia, într-un dosar de contrabandă cu mărfuri din Odesa, Ucraina, de peste 1.300.000 lei.

Potrivit oamenilor legii, lotul de marfă (haine, încălțăminte și alte produse) a fost introdus în Moldova fără ca să fie declarate în vamă, deci fără achitarea impozitelor către stat. Mai exact, oamenii legii dețin probe care confirmă implicarea unui inspector vamal care ar fi facilitat transportarea mărfii fără ca să fie declarată legal.

Microbuzul cu marfă vizat în investigația penală a fost depistat pe traseul spre Chișinău de către angajații Poliției de Frontieră, în zona localităților Tudora (în proximitatea căruia activează un punct de trecere a frontierei) și Crocmaz din Ștefan Vodă. Ulterior, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cazul a fost preluat spre investigare de Serviciul Vamal, care a desfășurat percheziții în Chișinău și în afara capitalei.

În baza probelor acumulate, lotul de marfă și microbuzul au fost indisponibilizate, iar procurorii PCCOCS urmează să solicite aplicarea sechestrului, în vederea eventualei confiscări în folosul statului, în baza hotărârii judecătorești. Investigarea inspectorului vamal și a complicelui acestuia cu vârste de 39 și 33 de ani reținuți continuă, inclusiv a altor participanți la infracțiune, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share