Vadim Ceban: În 2020, „Moldovagaz” a achitat în termen toate facturile față de furnizori și nu au fost acumulate datorii

Vadim Ceban: În 2020, „Moldovagaz” a achitat în termen toate facturile față de furnizori și nu au fost acumulate datorii

Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz”, a prezentat în cifre cum a fost anul 2020 pentru companie, informează OFICIAL.

Potrivit informațiilor publicate pe blogul său, în 2020, Grupul Moldovagaz a avut alocate pentru realizarea Planului investițional (Programul investițional – 147,5 și Planul reparații capitale – 74,3)cca. 221,8 milioane lei (cu TVA).

Valoarea investițiilor executate în 2020 a fost de 200,5 milioane lei (Programul investițional – 130,2 și Planul reparații capitale – 70,3)– cca. 90% din planul anual.

În procesele de executare a lucrărilor programate pentru dezvoltarea, reconstrucția și modernizarea rețelelor de gaze naturale, au fost antrenate în jur de 24 companii partenere ale Moldovagaz (cca. 300 oameni).

Au fost executate lucrări în majoritatea raioanelor Republicii Moldova, la 60 de obiecte. Lucrările au fost organizate respectând strict cerințele sanitare și nu au fost admise focare de infecție.

Au fost construite 139,0 km de conducte noi, inclusiv în dezvoltarea rețelelor de gaze – 127,4 km și rețele noi – 11,6 km.

La rețelele construite în a. 2020 este planificată conectarea a cca. 2710 gospodării din 54 localități. În anii ulteriori la rețelele de gaze menționate suplimentar se vor conecta cca. 1400 gospodării.

Structurile Grupului Moldovagaz au livrat consumatorilor finali (casnici și noncasnici) din Republica Moldova 1011,86 mil. m3 de gaze naturale (953,16 – SA Moldovagaz și SRL Transautogaz – 58,7 ) la un cost mediu 253,39 $ (4360 MDL) fără TVA pentru mia de metri cubi.

Costul mediu pentru mia de metri cubi pentru consumatorii casnici în statele Uniunii Europene a fost de 520 $ (cca.9000 MDL). (Conform informației publicate de Eurostat).

Moldovagaz a achitat în termen toate facturile față de furnizori și nu au fost acumulate datorii.

„Vom mai veni cu cifre, care reflectă rolul Grupului Moldovagaz în economia națională și viața social”, a precizat Ceban.

Cristina Gurez

Share