Tânăr unionist: „În 2018 se va discuta peste tot despre Unire și se va promova la maxim”
Oficial.md, cu ocazia sfârșitului anului 2017 și aniversării a 100 de ani de la Marea Unire – în 2018, a demarat un proiect cu privire la relația Republica Moldova – România în atingerea idealului Unirii.
Astfel, Activistul Asociației „UNIREA – ODIP”, Ionel Ețcu, a comunicat despre sporirea numărului de unioniști în 2017, dar și despre sprijinul României acordat Republicii Moldova.
„Cred că în 2017 a fost o creștere considerabilă în planul atingerii idealului Unirii. Atât nivelul unioniștilor din Republica Moldova a crescut, cât și susținerea din partea statului român”, a precizat el pentru Oficial.md.
Prin urmare, Ionel Ețcu, afirmă că în 2018 „se va discuta peste tot despre Unire și se va promova la maxim”, informează Oficial.
„2018 e un an mult așteptat și extrem de important pentru români. Consider că, în acest an încă nu va fi posibil acest ideal, dar va fi o perioadă în care se va apropia reîntregirea Țării la maxim. Pe parcursul întregului an se va discuta peste tot despre Unire și se va promova la maxim”, a declarat unionistul pentru portalul nostru.
Mihaela Conovali
Sa fie unire sa uitam de blestem si daca se poate prutul sa-l sorbim di sa dispara granita blestemata