Un tânăr ar fi pus la cale o schemă de șantaj intrând în posesia unor înregistrări video și foto cu caracter intim

Un tânăr ar fi pus la cale o schemă de șantaj intrând în posesia unor înregistrări video și foto cu caracter intim

Mai bine de un an, un tânăr de 22 de ani din satul Sipoteni, raionul Călărași, ar fi pus la cale o schemă de șantaj și a amenințat o tânără, estorcând de la aceasta bani, în diferite tranșe.

Acum două luni, victima a sesizat Poliția. Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații (INI) și Direcției generale urmărire penală, s-a stabilit că în perioada anilor 2019-2020, bănuitul, în comun și prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, la moment neidentificate, intrând în posesia unor înregistrări video și foto cu caracter intim ale victimei, o tânără de 21 de ani, au amenințat-o cu publicarea acestora pe rețelele de socializare.

Astfel, pentru ca imaginile să nu ajungă în spațiul public, suspectul a cerut și dobândit de la victimă, în rate, suma de 74 000 de lei.

Suspectul și-a recunoscut vina parțial și este cercetat în libertate. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani, cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.

Cristina Pendea

Share