Un om de afaceri și-a denunțat avocatul, după ce acesta i-ar fi cerut zeci de mii de euro
Un om de afaceri și-a denunțat avocatul, după ce acesta i-ar fi cerut zeci de mii de euro sub pretextul că i-ar putea rezolva în instanță mai multe dosare civile pe care le avea pe rol, transmite OFICIAL.
Potrivit denunțătorului, bănuitul îi promitea că are influență asupra magistraților și altor agenți publici și că îi poate determina pe aceștia să adopte decizii favorabile în litigiile din instanțe.
Din mărturiile denunțătorului reiese că avocatul i-ar fi cerut, pe parcursul a doi ani de zile, în jur de 45 de mii de euro, dar nu i-a soluționat problemele. După denunțul la CNA, a fost posibilă documentarea avocatului în timp ce restituia o parte din bani clientului său. Astfel, acesta a fost reținut și plasat în izolator pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influență.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă amendă în mărime de la 4.000 la 6.000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 7 ani.
Cristina Pendea