Un ofițer de la ANP se află până în prezent în stare de incompatibilitate de funcție

Un ofițer de la ANP se află până în prezent în stare de incompatibilitate de funcție

La 8 aprilie 2021, Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților de către un ofițer principal din cadrul Direcției de detenție a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Procedura de control a fost inițiată la sfârșitul anului 2020, în baza unor sesizări depuse de către persoane juridice. Potrivit materialul probatoriu acumulat, s-a stabilit că ofițerul a fost angajat la ANP,  în martie 2020, în funcție publică cu statut special. Potrivit datelor obținute, din octombrie 2020 și până în prezent, ofițerul deține și mandatul de consilier local în cadrul Consiliului local  Maximova din raionul Anenii Noi. Acesta a avut la dispoziție 30 de zile pentru a-și soluționa starea de incompatibilitate, fie prin renunțarea la mandatul de consilier local sau la funcția deținută în ANP. Însă, contrar legislației, ofițerul a continuat să participe la ședințele Consiliului local Maximovca, fiind chiar remunerat pentru participare la una din ședințe. Totodată, la ședința Consiliului local, care a avut loc în decembrie 2020, deși a fost prezent, acesta nu s-a semnat pe lista participanților.

În baza constatărilor stabilite, inspectorul de integritate a decis că, după rămânerea definitivă a actului va sesiza conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru a iniția procedura de demitere a acestuia. Totodată, subiectul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică termen de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

 

Mihaela Rotari

Share