Un nou Studiu CNA: Cum au fost aplicate amenzile pentru cazurile de corupție
Instanţele de judecată au aplicat sancţiuni minime în cazurile persoanelor condamnate pentru acte de corupţie, iar aceasta se referă atât la amenzi, la pedepsele cu privarea de libertate sau referitoare la privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii. Concluzia derivă dintr-un Studiu, efectuat de Direcţia analitică a CNA, privind practica judiciară penală şi contravențională de aplicare a amenzilor pe actele de corupție, actele conexe celor de corupție şi faptelor coruptibile.
Potrivit ofiţerilor CNA, din numărul total de sentințe judecătorești, adoptate pe cazurile de corupție şi conexe corupției, în perioada 2018-2020, au fost analizate 987 de cazuri penale, dintre care 777 de cazuri sau 79% s-au finalizat cu sentințe de condamnare a persoanelor, 90 de cazuri sau 9% – cu achitarea persoanei, iar în 120 de cazuri sau 12% – dosarele au fost încetate.
Analiza datelor sentințelor pe dosarele penale a constatat aplicarea amenzii în proporție de 73% din toate cazurile de condamnare (566 din 777). Din acestea, „închisoarea cu amenda penală” a fost aplicată în 22% din toate cazurile analizate, „amenda penală cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate” – în 18% din toate cazurile analizate, iar amenda penală cu ambele pedepse penale menționate a fost aplicată puțin peste 5% din toate cazurile analizate. Din toate cazurile de aplicare a amenzilor penale pe cazurile de corupție și conexe corupției, în 64 la sută din cazuri valoarea acesteia a fost sub limita minimă prevăzută de norma penală, în 26 la sută a fost aplicată valoarea minimă, în 9% a fost aplicată valoarea medie, iar în 1% a fost aplicată valoarea maximă. Doar în 2 cazuri a fost aplicată amenda ce depășește valoarea maximă prevăzută de norma penală (concurs de infracțiuni). Aplicarea pedepsei cu închisoarea și privarea de dreptul de a desfășura anumită activitate sau de a deține anumite funcții, de asemenea, a fost concentrată spre valoarea minimă prevăzută de norma penală.
Aceeaşi situaţie se atestă şi în cazul dosarelor contravenţionale. Din numărul total de 211 de cazuri contravenționale analizate, în 51 de cazuri sau 24% persoanele au fost recunoscute vinovate, iar în 158 de cazuri sau 75% procesele contravenționale au fost încetate. Astfel, din cele 51 de cazuri de aplicare a amenzii contravenționale pe actele de corupție, în 26 de cazuri sau 51% a fost aplicată valoarea minimă prevăzută de norma contravențională; în 10 cazuri sau 20% a fost aplicată valoarea dintre pragul minim şi mediu prevăzut de norma contravențională; amenda mai mare de valoarea medie, prevăzută de norma contravențională, a fost aplicată în 12 cazuri sau 24%. Valoarea maximă a amenzii a fost aplicată doar în 2 cazuri de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu sau 4%. Comparativ cu amenda aplicată, privarea de dreptul de a desfășura anumită activitate sau de a deține anumite funcții, de asemenea, a fost concentrată spre valoarea minimă prevăzută de norma contravențională. În 29 de cazuri sau 57% a fost aplicat termenul minim de 3 luni, în 4 cazuri a fost aplicat termenul de 4 luni (între minim şi mediu), în 9 cazuri a fost aplicat termenul mediu de 6 luni, în 2 cazuri a fost aplicat termenul de 10 luni (între mediu şi maxim), iar în 6 cazuri a fost aplicat termenul maxim de 12 luni.
Mai multe informații pot fi găsite în studiul menționat.
Cristina Pendea