Un important om de afaceri a fost denunţat la CNA
Directorul unei întreprinderi, specializate în producţia de lămpi electrice şi echipamente de iluminat, a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, după ce acesta a fost denunţat de un inspector al Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Potrivit denunţului, omul de afaceri i-ar fi propus 60 000 de lei pentru a trece cu vederea mai multe nereguli, depistate în urma unui control, informează OFICIAL.
În fapt, inspectorul Direcţiei control fiscal a SFS ar fi constatat, în cadrul verificărilor, că întreprinderea nu ar fi achitat taxe şi impozite la stat în valoare de peste 2 000 000 de lei. Ca să nu reflecte în actul de control această sumă şi să indice o valoare diminuată, omul de afaceri i-ar fi propus funcţionarului 60 000 de lei.
În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă. În prezent, omul de afaceri se află în izolatorul CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
Doina Secrieru