Un fost director general al Camerei Naționale a Cărții – constatat cu conflicte de interese

Un fost director general al Camerei Naționale a Cărții – constatat cu conflicte de interese

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al conflictelor de interese pe numele unui fost director general al Camerei Naționale a Cărții, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă al ANI, subiectul controlului a deținut funcția de director până la 22 februarie 2019. Înainte de a demisiona din funcția respectivă, în perioada 21.12.2018-21.02.2019,  a emis și semnat acte administrative prin care a atribuit drepturi de cumulare a mai multor funcții în privința unor angajați, printre care și fiicei sale. Mai exact, fostul director a atribuit fiicei sale, care activa în calitate de inginer șef,  cumularea a altor două funcții de conducere, cea de șef de direcție și cea de șef de secție în cadrul instituției. Respectiv,  au fost emise ordinele cu privire la permisiunea de cumulare a atribuțiilor acestor două funcții, cât și stabilirea sporurilor pentru performanță, încadrarea personalului în clasele de salarizare și acordarea premiului anual.

Din verificările inspectorului, subiectul de control nu a declarat organului ierarhic superior conflictul de interese în raport cu fiica și nici nu a întreprins vreo acțiune privind soluționarea acestora. Utilizând dreptul de a-și expune punctul de vedere prin intermediul avocatului, fostul director al instituției a menționat că, a emis aceste ordine fiindcă funcția sa nu se regăsește în lista subiecților declarării și nici nu se atribuie la statutul de funcționar public.

„Respectiv, consider că nu există situația unui conflict de interese”, a menționat fostul director.

Totodată, acesta a motivat că instituția se confrunta cu lipsa persoanelor interesate de a se angaja în cadrul instituției din cauza salariilor mici.

Pe această cauză, inspectorul de integritate a decis constatarea încălcării acestui regim juridic, fără a aplica vreo interdicție subiectuluideoarece la momentul emiterii actului nu mai deține funcția de director al instituției respective.

Share