(INTERVIU) Igor Zubcu, Președinte al CNSM: Multe situații pot fi prevenite și aplanate dacă există o conlucrarea între angajatori și organizațiile sindicale

(INTERVIU) Igor Zubcu, Președinte al CNSM: Multe situații pot fi prevenite și aplanate dacă există o conlucrarea între angajatori și organizațiile sindicale

Igor Zubcu, Președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a acordat un interviu în care a vorbit despre provocările anului 2022, priorități, probleme, dar și de ce este necesar de elaborat o aplicație mobilă grație căreia salariații să poată primi consultație sau să raporteze încălcarea drepturilor.

Domnule Zubcu, cum se arată anul 2022 pentru sindicaliști, prin prisma primelor 3 luni care deja au trecut?

I.Z.: Este un an plin de provocări pentru toată societatea, inclusiv pentru sindicate. Spre regret, consecințele pandemiei vor fi resimțite o perioadă îndelungată de timp și este nevoie de măsuri pentru relansarea economiei și o protecție sporită pentru salariații care contribuie la dezvoltarea economiei naționale. Bunăstarea membrilor de sindicat are de suferit și urmare a crizei energetice și conflictului armat din Ucraina, care au condus la scumpirea în lanț la aproape toate produsele și serviciile furnizate populației. Sindicatele urmează să depună eforturi pentru asigurarea respectării drepturilor salariaților-membri de sindicat și promovarea inițiativelor de sporire a garanțiilor în vederea asigurării unui trai decent al salariaților și familiilor acestora prin intermediului unui dialog social cu patronatele și factorii de decizie.

Relativ recent ați fost ales în calitate de Președinte al CNSM. Care sunt prioritățile stabilite în activitatea dumneavoastră?

I.Z.: Din start aș dori să menționez că, în calitate de președinte, urmează să depun toate cunoștințele și abilitățile pe care le am pentru a continua implementarea obiectivelor stabilite în Strategia CNSM pentru anii 2017-2022. Accente mai sporite urmează a fi puse pe dezvoltarea dialogului social, care, în ultimii ani, din cauza instabilității politice, lasă de dorit. În acest scop este necesar de a intensifica comunicarea cu instituțiile statului și patronatele, astfel încât vocea sindicatelor să fie auzită și de propunerile sindicatelor să se țină cont. De asemenea, sunt necesare acțiuni mai eficiente în vederea promovării negocierilor colective și încheierii contractelor colective de muncă și a convențiilor colective, sporirii continue a garanțiilor în domeniul salarizării atât în sectorul real, cât și cel bugetar, contribuirii la perfecționarea mecanismelor de asigurare a drepturilor și garanțiilor salariaților, ce vizează: protecția socială, protecția veniturilor, ocuparea în câmpul muncii, securitatea și sănătatea la locul de muncă, dreptul muncii, drepturile sindicale ș.a.

Cum ați evalua relația cu partenerii sociali?

I.Z: Scopul final comun al partenerilor sociali este ca Republica Moldova să devină prosperă, cu condiții decente de viață și ca fiecare persoană să se poată realiza acasă, în Republica Moldova. Pornind de la acest obiectiv, cred că, partenerii sociali pot atinge consens la orice problemă dezbătută. De altfel, constat că atât cu patronatele, cât și cu Guvernul, avem viziuni comune asupra soluțiilor la problemele cu care se confruntă populația la etapa actuală. Este necesar doar să menținem o comunicare permanentă, să ne consultăm reciproc și să evităm luarea deciziilor fără a ține cont de viziunile celorlalți parteneri.

Care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă salariații?

I.Z.: Problemele cu care se confruntă salariații, actualmente, indiferent de gravitatea lor (grave sau mai puțin grave), țin nemijlocit de drepturile și interesele profesionale, economice și sociale ale acestora. În materia muncii, la etapa actuală, pot fi aduse, ca exemplu, mai multe probleme, și nu mai puțin grave, cu care se confruntă salariații. Acestea se referă inclusiv la: angajarea la un loc de muncă decent; asigurarea garanțiilor la angajare; achitarea la timp și integrală a salariului; oferirea condițiilor sănătoase și nepericuloase de muncă; asigurarea garanțiilor juridice în cazul încetării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului inclusiv, ca urmare a insolvabilității unității etc.

Totodată, la etapa actuală, pentru salariați, cel mai problematic este de a face față creșterilor prețurilor și tarifelor. Chiar dacă sindicatele au obținut unele majorări de salarii, acestea au fost erodate de creșterea prețurilor la resursele energetice, gaze, combustibil și ulterior la produsele de consum larg și de strictă necesitate. Astfel, pentru sindicate rămâne actuală negocierea unor majorări de salarii și compensări pentru prețurile și tarifele majorate. De asemenea, pentru salariați continuă să fie importantă menținerea ocupării și, în final, a locului de muncă în condițiile de pandemie. Urmează și în continuare să asigurăm respectarea drepturilor salariaților în condiții de pandemie, în condițiile de muncă la distanță, de muncă parțială ș.a.

Este necesar să asigurăm să fie respectate drepturile salariaților care-și stabilesc dreptul la pensie pentru limită de vârstă și, mai nou, dreptul la pensie anticipată pentru carieră lungă, deoarece avem multe adresări din partea salariaților care consideră că drepturile acestea nu sunt respectate.

Care drepturi le sunt cel mai frecvent încălcate? De ce se mai întâmplă acest lucru în anul 2022?

I.Z.: Printre cele mai frecvente încălcări se enumeră: salarizarea, concedierea neregulamentară a salariaților; ignorarea condițiilor legislației cu privire la încheierea contractelor individuale de muncă; utilizarea muncii nedeclarate; încălcări la stabilirea regimului de muncă; neacordarea concediilor de odihnă cu plata indemnizației respective; încălcări ale drepturilor salariaților la aplicarea de către angajator a sancțiunilor disciplinare; nerespectarea cerințelor în domeniul securității și sănătății în muncă; munca suplimentară ș.a.

Este alarmant, dar continuă să persiste în anumite domenii și întreprinderi restanțe la plata salariilor, circa 105 milioane de lei (de exemplu: la S.A. Calea Ferată, în silvicultură, ș.a.). Acest fapt este calificat ca „muncă forțată” și nu este acceptabil în secolul XXI. Situația actuală, în vederea încălcării drepturilor și garanțiilor de muncă ale salariaților, ar putea fi diminuată, în primul rând, în cazul în care legislația națională cu privire la Inspectoratul de Stat al Muncii ar fi adusă în concordanță cu normele dreptului internațional, la care Republica Moldova este parte (Convenția nr. 81 și Convenția nr. 129 ale OIM).

Ce soluții a identificat CNSM pentru a responsabiliza angajatorii în relația cu angajații, astfel încât drepturile acestora să nu fie încălcate?

I.Z.: Menirea constituțională a sindicatelor este de a contribui la apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților în măsura ce ține de competența acestora, și anume – participarea în procesul de elaborare a proiectelor de acte legislative și de alte acte normative care au ca obiectiv reglementarea drepturilor și intereselor salariaților membri de sindicat, negocierea și încheierea convențiilor colective, exercitarea controlului sindical asupra respectării legislației în domeniu, promovarea inițiativelor legislative în vederea alinierii legislației naționale la normele internaționale ale muncii, monitorizarea respectării Convențiilor OIM ratificate de Republica Moldova, sesizarea organismelor internaționale în cazul afectării drepturilor sindicatelor și ale salariaților sau neonorării de către autorități a angajamentelor ce decurg din actele internaționale în domeniu, la care Republica Moldova este parte și altele.

Drepturile și garanțiile atât pentru salariați, cât și pentru angajatori, vor fi asigurate cu condiția unei comunicări permanentă ce va exclude apariția conflictelor și neînțelegerilor. Desigur, pentru a fi cât mai clare „regulile de joc” urmează a fi negociate și încheiate convenții colective și contracte colective de muncă. La etapa actuală trebuie de lucrat foarte mult în vederea convingerii angajatorilor că atitudinea corectă față de salariați va avea ca efect creșterea beneficiului patronilor. Dar, concomitent, angajatorii trebuie să înțeleagă că ei la fel poartă o „responsabilitate socială” față de țară, față de populație: să activeze legal, să plătească impozitele și contribuțiile obligatorii, să participe la proiecte sociale etc.

CNSM prin acțiunile sale pledează pentru neadmiterea diminuării drepturilor și garanțiilor juridice ale salariaților-membri de sindicat, perfecționarea cadrului legislativ privind soluționarea litigiilor individuale și conflictelor colective de muncă, promovarea ajustării cadrului legislativ în domeniul controlului de stat asupra respectării legislației muncii, prin prisma normelor dreptului internațional, neadmiterea amendării legislației muncii sub pretextul dezvoltării mediului de afaceri și a climatului investițional, care tinde să diminueze nivelul de protecție al salariaților și garanțiile activității sindicale, inițierea procedurii de amendarea a Legii sindicatelor în vederea eliminării obstacolelor în realizarea drepturilor constituționale (de a întemeia și de a se afilia la sindicate) și asigurarea respectării prevederilor Convenției nr. 87, la care Republica Moldova este parte, perfecționarea cadrului legal național pentru asigurarea protecției salariilor în cazul insolvenței angajatorului (constituirea Fondului de garantare a creanțelor salarial).

În calitate de soluții, care ar responsabiliza angajatorii în relația cu angajații, pot fi menționare:

a) racordarea cât mai urgentă a cadrului normativ național la prevederile Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii nr. 81 privind inspecția muncii în industrie și comerț și nr. 129 privind inspecția muncii în agricultură și fortificarea capacităților instituționale ale Inspectoratului de Stat al Muncii;
b) crearea cât mai urgentă și punerea în aplicare a Registrului salariaților din Republica Moldova.

Sunteți în proces de elaborare a unei aplicații mobile speciale. Cum a apărut această idee?

I.Z.: Pornind de la faptul că generația actuală utilizează pe larg internetul și resursele disponibile on-line, din experiența altor țări și cu suportul Organizației Internaționale a Muncii, sindicatele din Moldova beneficiază de posibilitatea creării unei aplicații mobile ce va servi ca un suport adițional în activitatea noastră de asigurare și promovare a drepturilor și garanțiilor în domeniul muncii și a altor drepturi nemijlocit legate de muncă.

Cui îi este adresată această aplicație? Va putea fi descărcată gratuit de oricare salariat?

I.Z.: Aplicația este adresată atât membrilor de sindicat, cât și cetățenilor care nu sunt membri de sindicat, dar sunt interesați de activitățile realizate de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și de noutățile și schimbările din domeniile muncii și cel social-economic.

Aplicația va acorda cetățenilor posibilitatea de a se informa despre activitatea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și a întregii mișcări sindicale, de a fi la curent cu ultimele modificări operate în legislația din domeniile muncii și cel social-economic, de a afla răspuns la cele mai des abordate întrebări referitoare la domeniile vizate.Membrilor de sindicat aplicația va acorda, suplimentar, posibilitatea de a comunica cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și de a raporta încălcări ale legislației muncii în vigoare.

Ce informații vor fi disponibile aici?

I.Z.: Aplicația va fi o sursă de informații utile salariaților, cum sunt: informații despre ultimele modificări operate în cadrul normativ în domeniile muncii, securitate și sănătate în muncă, asigurări sociale, salarizare, ocuparea forței de muncă etc.; răspunsuri la cele mai des abordate întrebări din domeniile muncii și cel social-economic sau întrebări care, în opinia CNSM, prezintă interes pentru publicul larg. Totodată, aplicația respectivă va permite raportarea încălcărilor ale drepturilor și intereselor salariaților-membri de sindicat și contracararea ulterioară a acestora și, prin urmare, va asigura apărarea drepturilor și intereselor legale ale salariaților-membri de sindicat.

Credeți că aplicația aceasta va responsabiliza angajatorii în raport cu salariații?

I.Z.: Bineînțeles, aplicația dată va oferi posibilitatea de a sesiza cazurile de încălcare a legislației muncii. În cazul confirmării celor sesizate de membrii de sindicat, sindicatele vor acorda tot suportul necesar pentru remedierea acestor situației, iar în cazul neconformării va face demersurile și acțiunile necesare în vederea responsabilizării, iar în unele cazuri – și sancționării angajatorilor care încalcă flagrant prevederile legale. Cred că multe situații pot fi prevenite și aplanate dacă există o conlucrare între angajatori și organizațiile sindicale.

Ce planuri are CNSM pentru anul 2022?

I.Z.: Printre planurile CNSM pentru anul 2022 putem menționa: promovarea spre încheiere a două convenții colective (nivel național), care au fost elaborate de CNSM și sunt susținute de Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova:

– „Cu privire la dezvoltarea și promovarea parteneriatului social”;

– „Cu privire la evidența globală a timpului de muncă”.

De asemenea, planificăm elaborarea și promovarea spre încheierea unor convenții colective (nivel național) pe alte subiecte din domeniul muncii și cel social-economic, care nu sunt acoperite de legislația în vigoare sau necesită reglementare suplimentară, dar și sporirea garanțiilor minime în domeniul salarizării și a prestațiilor care să asigure un trai decent pentru populația țării.

Mizăm că anul 2022, deși a început foarte greu, va fi unul mai bun pentru salariații din Republica Moldova, iar noi, CNSM, vom depune toate eforturile în acest sens.

Share