Un dosar ce-l vizează pe Stoianoglo a ajuns în judecată
Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pe cazul Stoianoglo informează opinia publică despre expedierea în judecată, pentru examinare în fond a cauzei penale ce îl privește pe Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo, căruia îi este imputată comiterea depășirii atribuțiilor de serviciu în complicitate cu ex-șeful Secției resurse umane a Procuraturii Generale, transmite OFICIAL.
Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo și fostei sale subalterne i se incriminează că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, cunoscând că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscând că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea indemnizației de concediere a procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea indemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei, prin ce a prejudiciat bugetul Procuraturii.
În conformitate cu prevederile art. 62 alin.(5) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, „Dacă la data eliberării din funcție a procurorului, există o procedură contravențională în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu sau o urmărire penală împotriva acestuia, plata indemnizației unice de concediere egală cu 50% din produsul înmulțirii ultimului salariu lunar la numărul de ani complet lucrați în funcția de procuror, se suspendă până la soluționarea irevocabilă a cauzei”.
„Subsecvent, remarcăm că, învinuiților și avocaților acestora le-a fost pusă la dispoziție cauza penală pentru a lua cunoștință cu materialele acesteia și după caz să înainteze cereri și demersuri, însă aceștia nu au dat curs citațiilor procurorului.
Concomitent, informăm că, în gestiunea procurorului desemnat de CSP a rămas o altă cauză penală privind învinuirea Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo pe patru capete de acuzare, în cadrul căreia procurorii de caz în continuare întreprind toate măsurile necesare prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei în vederea stabilirii adevărului, iar la emiterea cărorva decizii procesuale în privința lui Alexandr Stoianoglo și persoanele acțiunile cărora fac obiect a urmăririi penale, vom reveni cu detalii suplimentare”, spune Procuratura Anticorupție.
Cristina Pendea