Un cățel – salvat de IGSU

Un cățel – salvat de IGSU

În seara zilei de 13 iunie, salvatorii IGSU din Comrat au intervenit pentru a salva un cățel. Cazul a avut loc în localitatea Chirsova, strada Lenin, informează OFICIAL.

În jurul orei opt seara o femeie, care a ieșit la plimbare cu copii a auzit lătratul disperat a unui animal, care se auzea dintr-o fântână din vecinătate. Observând animalul căzut, care nu putea să urce la suprafață, femeia a apelat Serviciul 112. În ajutorul cățelului a intervenit un echipaj de salvatori, care în timp de 7 minute au scos capacul fântânii și s-au coborât la adâncimea de 2.5 m pentru a scoate câinele.

Micul animal a fost scos nevătămat, iar copiii, care se jucau în preajma s-au bucurat de intervenția neobișnuită de succes a salvatorilor. Conform IGSU, de la începutul anului 2022, 250 de animale au fost salvate de angajații Inspectoratului.

Share