Un bărbat, în timp ce aștepta microbuzul la Gara Auto Sud, a fost jefuit
Tânăr în vârstă de 21 de ani, originar din raionul Ialoveni, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui jaf.
Polițiștii au fost alertați în seara zilei de 31 iulie, de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, originar din raionul Cimișlia, comunicând că a fost jefuit la Gara Auto Sud. La fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Bărbatul le-a comunicat polițiștilor că, în timp ce aștepta microbuzul, de el s-a apropiat un tânăr și în mod deschis i-a sustras telefonul mobil, în sumă de 6 000 lei.
Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală inițiate de forțele de ordine, individual a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul audierilor, tânărul și-a recunoscut vinovăția, iar telefonul mobil urmează a fi returnat proprietarului.
Este de menționat că, tânărul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru furt din automobile.
În context, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 187 Cod Penal „Jaf”, tânărul fiind reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție mun. Chișinău. Conform legislației în vigoare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.
Doina Secrieru