Un alt polițist a fost reținut în timp ce lua mită

Un alt polițist a fost reținut în timp ce lua mită

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ocniţa (sectorul nr.2 Otaci) a fost prins, aseară, în flagrant în timp ce lua 6000 de lei mită de la un cetăţean pentru a nu-l trage la răspundere. Cazul s-a derulat sub controlul Centrului Național Anticorupție (CNA) şi al procurorilor, poliţistul fiind reţinut pentru 72 de ore.

Mai exact, ofiţerul de sector al postului de poliţie Calaraşovca, Otaci, i-ar fi cerut unui bărbat 6 000 de lei pentru a nu documenta faptul că acela ar fi practicat activitate ilicită de întreprinzător. Pe lângă aceşti bani, poliţistul ar mai fi cerut 1 500 de lei pe care, potrivit denunţătorului, urma să-i achite drept amendă pentru unele nereguli depistate.

Transmiterea banilor a avut loc într-o livadă din apropierea unei staţii de alimentare din Otaci. După ce a luat banii, poliţistul a transmis suma altei persoane care, în cele din urmă, a dus mita într-un depozit. În urma percheziţiilor, banii au fost găsiţi. Pe numele poliţistului a fost pornită o urmărire penală pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 ani de puşcărie, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii.

Precizăm că, de la începutul anului, 30 de poliţişti au fost documentaţi de CNA pentru implicare în cazuri de corupţie. Doar în săptămâna curentă, 5 angajaţi ai Poliţiei au fost reţinuţi pentru corupere pasivă.

Mihaela Rotari

Share