Ministrul Justiției a avut o întrevedere cu Comisarul european pentru Drepturile Omului. Vezi despre ce au discutat

Ministrul Justiției a avut o întrevedere cu Comisarul european pentru Drepturile Omului. Vezi despre ce au discutat

Ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a avut o întâlnire cu Comisarul pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, aflat în vizită de documentare în țara noastră în perioada 10-12 octombrie curent. Oficialii au discutat despre situația din justiție și prioritățile guvernării pentru următorii ani.

Scopul vizitei demnitarului european constă în urmărirea implementării recomandărilor formulate de precedentul Comisar, referitor la protecția drepturilor omului, în special în sistemul judiciar naţional, combaterea violenței domestice și promovarea egalității de gen. În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă elemente recente ale parteneriatului dintre statul nostru şi Consiliul Europei (CoE). S-a menționat despre vizitele la Chişinău a Secretarului General al CoE, Thorbjorn Jagland (30-31 mai 2017) şi a Președintelui CtEDO, Guido Raimondi (5-7 octombrie 2017), dar și vizita la Strasbourg a Premierului Pavel Filip (26 iunie 2017).

„Una din priorităţile Guvernului pentru următorii ani este asigurarea respectării drepturilor omului, motiv pentru care mizăm în continuare pe asistenţa pertinentă din partea structurilor CoE. Suntem la etapa finală de consultare a proiectului Planului Național de Acțiuni în domeniul drepturilor omului (PNADO III) pentru anii 2017-2021”, a spus Vladimir Cebotari, ministrul Justiției. A fost precizat faptul că în procesul de elaborare a documentului – PNADO III, au fost incluse majoritatea recomandărilor CoE şi celui de-al II-lea ciclu al Evaluării Periodice Universale (UPR) a Republicii Moldova.

 Eforturile depuse de autoritațile noastre sunt direcționate în continuare pentru reformarea sectorului justiției și creșterea încrederii populației în actul de justiție. „Aducem mulțumiri CoE pentru suportul acordat în implementarea şi evaluarea impactului real al reformei în sectorul justiției în perioada 2011-2017, precum și disponibilitatea de a susține elaborarea noului document strategic de continuare a reformei. Reformarea procuraturii, combaterea corupției și spălării banilor, prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, promovarea anti-discriminării, asigurarea independenței sectorului bancar și mass-mediei se realizează inclusiv cu sprijinul proiectelor CoE”, a mai declarat Vladimir Cebotari.

Comisarul european a dat aprecieri pozitive: „Ne bucurăm că noul Plan de acţiuni RM-CoE a fost elaborat operativ, asigurând o umbrelă continuă a programelor de asistență din partea CoE. Apreciem maniera incluzivă de elaborare, prin prisma obiectivelor și priorităţilor naționale raportate la angajamentele restante față de CoE, a proiectelor deja în derulare și altor parteneri de dezvoltare”.

În noul Plan de Acțiuni CoE și autoritățile RM au convenit să desfășoare în comun, prin intermediul unor programe de cooperare, reformele pentru îmbunătățirea procesului de guvernare la toate nivelele. Acestea vizează, în particular, combaterea corupției și spălării banilor, sporirea independenței și eficienţii sistemului judiciar, lupta împotriva relelor tratamente, consolidarea libertăţii mass-media și a măsurilor de încredere între ambele maluri ale Nistrului.

Mihaela Rotari

Share