Ultimele decizii ale CNESP privind relansarea procesului educațional!
Astăzi a avut loc ședința Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică (CNESP), care a luat decizii de ajustare a condițiilor de relansare a procesului educațional în contextul epidemiologic al COVID-19.
Astfel, conform prevederilor Hotărîrii nr. 28 din 28.08.2020 a CNESP, programul de activitate al instituției se va stabili de către administrația instituției de educație timpurie coordonat cu fondatorul/autoritatea publică locală, cu asigurarea condițiilor de minimizare a riscurilor de infectare pentru copii și personalul instituției, alocarea timpului suficient pentru aerisire/ventilare a spațiilor, curățarea și dezinfectarea suprafețelor, inventarului, jucăriilor și materialelor didactice.
În scopul realizării eficiente a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19, se va evalua și se va ajusta numărul necesar și orarul optim de activitate al educatorilor și asistenților de educatori în cadrul grupelor de copii.
Copilul urmează a fi însoțit, spre și de la instituția de educație timpurie, recomandabil de către una și aceeași persoană, cu vârsta mai mare de 16 ani. De asemenea, părinților li se va recomanda, după posibilitate, să ia copilul acasă mai devreme.
Transportarea copiilor/însoțitorilor în mijlocul de transport școlar, spre și de la instituția de învățământ, se va organiza la capacitatea numărului de scaune, cu respectarea măsurilor de sănătate publică.
Prezenta Hotărîre intră în vigoare din momentul emiterii şi se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Mihaela Rotari