Trofeul Cupa Independenței 2018 la volei rămâne în Republica Moldova
Trofeul Cupa Independenței 2018 la volei rămâne în Republica Moldova. Asta după ce pe parcursul a două zile șase echipe din România și țara noastră au disputat mai multe meciuri de volei.
În urma punctajelor înscrise, echipa „Dinamo Fourchette Chișinău” a câștigat competiția organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.
Echipe formate din veterani ai sportului, dar și simpli amatori a voleiului s-au întrecut pentru titlul de învingători. Câștigătorii au primit „Cupa Independenții 2018” și felicitările adversarilor. Ceremonia de închidere a evenimentului a avut loc în după amiază zilei de 25 august la Centrul de Reabilitare MAI, unde a fost prezentă conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în frunte cu general –maior Mihail Hrabagiu, care a mulțumit participanților pentru interesul vădit pentru sport.
Amintim că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară pentru al treilea an consecutiv astfel de competiții. Evenimentul a fost organizat pentru a marca proclamarea celor 27 de ani de Independență a Republicii Moldova.
Mihaela Rotari