Tot mai multe rețineri a celor care organizează eliberarea ilegală a permiselor de conducere
O femeie din Bălți a fost escortată la DGT Nord a CNA pentru a fi audiată într-un dosar de trafic de influență. Aceasta a fost reținută de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuită că ar fi pretins și primit bani pentru organizarea eliberării mai multor permise de conducere.
Este vorba despre documentarea a cel puțin două cazuri, în care, potrivit celor doi denunțători, bănuita ar fi pretins și primit câte 500 de euro de la fiecare, sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoștințele și să elibereze permisele de conducere de categoria ”B”. La scurt timp, femeia ar fi pretins încă câte 1 500 de lei pentru soluționarea problemei.
În după-amiza zilei de ieri, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul femeii, unde au găsit mai multe seturi de documente de școlarizare, între care și ale celor doi denunțători, fapt ce confirmă activitatea infracțională a acesteia. Ea a fost recunoscută în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 326 Cod penal – trafic de influență și reținută pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, bănuita riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.
Totodată, s-a stabilit că femeia nu este la prima încălcare a legii, un dosar penal pornit pe escrocherie, fiind deja transmis instanței de judecată pentru luarea unei decizii.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciul „Nord” al Procuraturii Anticorupție.
Mihaela Rotari