Tentativă de introducere ilegală a unui scuter – eșuată
La pista de control „intrare în Republica Moldova” a postului vamal Otaci-Moghiliov-Podolsk, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de rigoare un autoturism de model „ Mercedes Sprinter”.Unitatea de transport, înmatriculată în Republica Moldova se deplasa din Federaţia Rusă, avînd la bord pasageri şi bagajele acestora.
Conform procedurii legale, colaboratorii vamali le-au înmânat pasagerilor declaraţiile vamale pentru a indica mărfurile deţinute şi transportate.
Acţionînd în baza analizei de risc, inspectorii vamali au efectuat un control fizic detaliat și în rezultat au depistat în compartimentul marfar printre bagajele pasagerilor o motoretă de tip scuter de model CPI ARAGON 50, nedeclarată organului vamal.
Valoarea bunului urmează a fi stabilită de către specialiștii în domeniu din cadrul Serviciului Vamal.
Materialul a fost transmis către secția contracararea fraudelor vamale din cadrul Biroului Vamal Briceni în vederea examinării cauzei sub aspect contravențional, în baza art 287, alin.10 Cod Contravențional al Republicii Moldova.
Mihaela Rotari