Șeful DIP – în şedinţă neformală, cu un grup de preoți capelani. Iată cu ce scop!

Șeful DIP – în şedinţă neformală, cu un grup de preoți capelani. Iată cu ce scop!

Directorul interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Aureliu Suhan şi alţi reprezentanţi ai instituţiei s-au întrunit, la 6 octombrie, în şedinţă neformală, cu un grup de preoți capelani, care își desfășoară activitatea în instituțiile de detenție din țară.
Potrivit unui comunicat de presă, scopul întrunirii l-a constituit planificarea activităților de asistență religioasă în vederea îmbunătățirii calității vieții persoanelor de după gratii dar şi identificării problemelor cu care se confruntă slujitorii bisericii care își desfășoară activitatea în locurile de detenție.
Pe parcursul evenimentului, participanții au  trasat diverse sarcini, printre care: consilierea psihologică atît a persoanelor deținute cît și a angajaţilor instituțiilor penitenciare, introducerea orelor cu tematică religioasă în programul de instruire profesională a angajaţilor penitenciari, supravegherea duhovnicească a deținuților etc.
La finele întrunirii, directorul interimar al DIP, Aureliu Suhan, a subliniat importanța colaborării dintre DIP și reprezentanții bisericii ortodoxe, care reprezintă o sursă de speranță, un imbold și un sprijin moral, preoții capelani, fiind mereu implicați în cultivarea credinței și apropierea deținuților de Dumnezeu.
dip
dip1
 
Doina Secrieru
Share