Studenții internaționali vor beneficia de diplome duble în cadrul a șase specialități oferite de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea V. N. Karazin din Harkov
Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională V. N. Karazin din Harkov (KKNU), Ucraina au semnat Acordul interinstituțional Program Comun de Studii Integrate, pentru șase specialități de Licență: Management; Marketing; Finanțe Publice; Drept Internațional; Informatică; Pedagogie.
Documentul a fost semnat astăzi de către rectorul USM, Igor Șarov și rectorul KKNU, Tetyana Kaganovska, în prezența reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării.
Rectorul USM a menționat în cadrul evenimentului de semnare că acest Acord este rezultatul muncii de jumătate de an a echipelor celor două instituții, exprimându-și convingerea că colaborarea începută cu Universitatea V. N. Karazin va crea multe oportunități pentru studenții și profesorii de la USM și va consolida procesul de internaționalizare a USM. Igor Șarov a mulțumit și reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării pentru asistența acordată.
Acordul este continuarea acțiunilor prevăzute de Memorandumul de înțelegere care stabilește relațiile de colaborare pentru dezvoltarea procesului academic și cultural, în activitățile de învățare, predare și cercetare, semnat de cele două instituții în aprilie curent.
Conform Acordului, studenții înscriși la aceste programe de studii vor primi Diplome USM/KKNU, acordate de fiecare universitate, cu recunoașterea reciprocă a creditelor obținute la universitatea de origine/gazdă, în conformitate cu legislația în vigoare în fiecare țară.
Acordul este un nou pas în parcursul de internaționalizare a Universității de Stat din Moldova.