SPPS s-a adresat la PG: Actuala conducere își dorește să elucideze toate circumstanțele…
SPPS a depus astăzi o sesizare la Procuratura Generală cu referire la terenul de 1,5 ha de pe strada Vasile Lupu 28, municipiul Chișinău. Actuala conducere își dorește să elucideze toate circumstanțele în care acest lot a fost transmis în gestiune economică instituției în anul 2017, iar în anul 2020 a fost înstrăinat fără avizul Serviciului, informează OFICIAL.
Una dintre prioritățile actuale ale SPPS este să facă dreptate în acest caz și să reîntoarcă terenul.
Totodată, scopul Serviciului este ca la acest capitol, și nu doar, banii alocați de stat să fie cheltuiți corect, în interesul cetățeanului.
SPPS va oferi tot suportul necesar și va conlucra cu organele de drept pentru a stabili dacă au fost sau nu admise abuzuri de serviciu și dacă a fost cumva delapidat bugetul statului, iar dacă cineva s-a îmbogățit ilegal de pe urma acestor tranzacții – să fie atras la răspundere conform legislației.
În acest scop SPPS a făcut primul pas – a depus o primă sesizare.
„Pe acest teren urmau să fie construite spații locative de serviciu pentru circa 100 de angajați ai instituției, acest fapt oferind nu doar facilitate și stimulare a angajaților, dar și o optimizare a cheltuielilor ce țin de chiria spațiilor locative” – menționează SPPS.
Cristina Pendea