Specialiștii din finanțe publice sunt invitați la un nou curs de instruire desfășurat de CTIF

Specialiștii din finanțe publice sunt invitați la un nou curs de instruire desfășurat de CTIF

În perioada 07.06.2021-18.06.2021, Centrul de instruire și dezvoltare profesională din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTIF”) va desfășura cursul de instruire „Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile/Instituțiile Publice bazat pe Platforma „1C”” (SIIECAP 1C).

Cursul este dedicat  specialiștilor în finanțe publice a căror responsabilități includ evidența contabilă în sistemul bugetar sau persoane, care în activitatea profesională utilizează SIIECAP 1C.

Agenda evenimentului va aborda subiecte precum:

· Prezentarea programei 1C;
· Completarea nomenclatoarelor și a planului de finanțare;
· Servicii acordate de instituțiile terțe;
· Evidența decontărilor cu titularii de avans, serviciilor cu plată, operațiunilor de casă, operațiunilor bancare, mijloacelor fixe etc.;
· Retribuirea muncii (nomenclatoare);
· Calcularea salariului;
· Rapoarte financiare standard, de analiză financiară și alte subiecte.

Durata cursului de instruire este de 40 ore, iar desfășurarea acestuia va avea loc online, pe platforma Zoom. La încheierea cursului absolvenților li se vor înmâna Certificate de participare.

Prețul instruirii constituie suma de 2200 lei per persoană.

Doritorii de a-și îmbunătăți cunoștințele și abilitățile în domeniul finanțelor publice și a utilizării SIIECAP 1C, sunt îndemnați să se înregistreze, accesând acest link.

Informații suplimentare pot fi solicitate de la specialiștii Centrului de instruire și dezvoltare profesională, la numerele de telefon: (022) 822-032 sau 069349828.

 

Cristina Pendea

Share