Situaţia la frontieră: Patru conducători auto au încălcat regulile de transportare a călătorilor, dar și de exploatare a vehiculelor

Situaţia la frontieră: Patru conducători auto au încălcat regulile de transportare a călătorilor, dar și de exploatare a vehiculelor

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– opt persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o tentativă de transportare ilegală a bunurilor;
– trei persoane au prezentat documente falsificate;
– patru cetățeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– opt persoane au prezentat viniete nevalabile;
– patru conducători auto au încălcat regulile de transportare a călătorilor, dar și de exploatare a vehiculelor;
– trei persoane în conflict cu legea și două mijloace de transport puse la consemn au fost reținute la frontieră, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

La un cetățean al R. Moldova nu i-a fost autorizată intrarea în Uniunea Europeană.

Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constitui 45 724 traversări persoane, dintre care 25 067 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 11 025 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 5 799 traversări.

În contextul minivacanței de 9 MAI, Poliția de Frontieră va întreprinde acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea rândurilor de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere.

Maria Roșca
Share